Despre PMI Romania si nu numai… cu Presedintele organizatiei, Teodor Darabaneanu

Reading Time: 7 minutes

Teodor Darabaneanu – M.Eng, PMP, CSM, ITIL – este presedintele PMI Romania, organizatie profesionala in care activeaza de peste 12 ani, si are o experienta de peste 14 ani in managementul de proiect. A lucrat in cercetare-proiectare ca inginer de telecomunicatii si s-a specializat ulterior in managementul de proiect si analiza de business, deruland proiecte in domeniul ICT, incluzand si proiecte cu finantare europeana si Phare. Prin articole si prezentari publice, a fost primul promotor al metodelor Agile in Romania si continua sa promoveze metode noi si moderne de management, cum este si sociocratia, prin cursuri si consultanta de specialitate, atat in managementul de proiect, cat si in cel organizational.

ComunitateA: Felicitari. In decembrie 2015 ati fost ales presedinte al Chapter-ului PMI Romania pentru un mandat de 2 ani. Cateva cuvinte despre PMI Romania. Care este misiunea si cum vedeti rolul PMI Romania in societatea romaneasca?

Teodor Darabaneanu: Multumesc pentru felicitari! Sunt onorat de aceasta functie si sper sa satisfac cerintele membrilor nostri, indeplinind obiectivele cu care am candidat. PMI Romania chapter este o organizatie profesionala, subsidiara romaneasca a PMI din SUA, avand ca prima misiune promovarea si dezvoltarea profesiei de manager de proiect si a disciplinei de management de proiect. Societatea romaneasca se poate schimba in bine sau, mai bine zis, se poate vindeca de tiparele sociale daunatoare dezvoltarii ei (statul sa ne dea, ne descurcam noi cu relatii, toti sunt hoti,etc), daca vom sti cum sa promovam valorile acestei discipline, mai ales pe cele etice!

ComunitateA: Sunteti membru PMI Romania de 12 ani. Care a fost si este motivatia dvs. de a face voluntariat in cadrul acestei organizatii?

Teodor Darabaneanu: Daca nu ma insel, 2003 a fost primul an cand in Romania profesia de manager de proiect era oficial recunoscuta de stat prin includerea ei in COR (N.R.: Clasificarea ocupatiilor din Romania). Din 2001, cand am luat decizia sa ma specializez in aceasta disciplina, stiam de PMI din SUA si de eforturile sale de a promova aceasta disciplina. In toamna lui 2002 a fost emis oficial charterul catre PMI Romania, iar la inceputul lui 2003, cand am devenit membru, au fost primele intalniri la care m-am dus, cu gandul si speranta unui inceput de drum al unei organizatii profesionale. Cei cinci pana la zece oameni de la acele intalniri, visam toti cu ochii deschisi, faceam planuri marete pentru aceasta organizatie. Simteam cu totii ca trebuie sa facem “ceva”, dar nu stiam exact ce si cum! Amintiri placute! 🙂 Revenind, cred ca munca voluntara nu este declansata de o anumita motivatie personala (caz in care se numeste business), ci este o atitudine sociala permanenta, formata prin educatie in copilarie.

ComunitateA: In aplicatia cu care ati candidat. ati punctat 5 obiective. As vrea sa discutam despre ele, cum si cand va propuneti sa le indepliniti. Primul obiectiv facea referire la transparenta organizatiei? Cum va propuneti sa o puneti in practica?

Teodor Darabaneanu: Da, am promis cinci obiective, cu care sa reformam organizatia noastra. Nu stiu daca sunt toate SMART, cum ne recomanda teoria, dar sunt masurabile. Transparenta organizationala inseamna ca nu este absolut nici un document sau informatie utilizata de Comitetul Director – exceptie facand cele confidentiale, cum sunt datele personale – care sa nu fie accesibila membrilor, cu conditia sa nu le arate publicului larg decat cu un acord prealabil. Practic, vom crea o sectiune privata a site-ului web unde toate aceste documente vor fi disponibile membrilor, adoptand modelul suedez, unde si ultimul bilet de tramvai decontat de un ales este publicat pe situl web.

ComunitateA: Al doilea obiectiv era transformarea organizatiei intr-o organizatie Agile, bazata pe adaptare si auto-organizare. Unul dintre instrumentele mentionate era implementarea unui sistem permanent de colectare online a feedbackului. La ce modalitate practica v-ati gandit, cand o vedeti implementata si ce se va intampla cu feedbackul colectat dupa aceea? Care va fi traseul de la feedback pana la adaptarea organizatiei pe baza feedbackului, cum se va analiza si cum se va decide daca un feedback se va traduce in niste actiuni?

Teodor Darabaneanu: Daca primul obiectiv e usor si rapid de implementat, acesta este foarte complicat! Este deja un truism sa spui ca romanii nu sunt asociativi, se coaguleaza greu in grupuri de lucru (exceptie fac ticalosii), fara sa mai mentionez alte patologii sociale, cum ar fi: carcotasii, mincinosii, sociopatii, etc. fapt pentru care metodele Agile sunt greu de implementat numai cu romani, trebuie sa Ie presari in echipe straini, care sa-i tina … sa nu se omoare intre ei .. glumesc , care sa-i inspire!! Plecand de la aceste realitati sociale, rolul meu va fi sa creez cadrul organizational necesar care sa incurajeze feedbackul si sa incepem un proces de educatie in aplicarea acestor principii. Daca o actiune a fost planificata pe baza nevoilor membrilor nostrii, a fost suficient expusa pentru feedback si corectata pe baza lui, atunci cand actiunea se executa surprizele sunt putine si corectiile au magnitudini mici. Voi incuraja gandirea critica si formularea de obiectii argumentate pentru a lua decizii fara obiectii (concept sociocratic) si nu voi incerca obtinerea vreunui consens, aproape imposibil de obtinut (poate daca eram suedezi, reuseam 🙂 ). Proiectele noastre vor fi derulate, pe cat posibil, folosind metodele Agile, iar organizatia noastra va fi adaptabila la mediul sau social prin procedurile sale de lucru si prin proiectarea si implementarea unei guvernante organizationale cat mai dinamica. Bref, vom face tot posibilul sa ne adaptam actiunile la nevoile membrilor printr-o bucla de feedback permanent si un timp de raspuns la el rapid!

ComunitateA: Doriti de asemenea formarea unei comisii de cenzori pentru a stopa orice decizie abuziva si sa previna conflictele de interese in cadrul organizatiei. Ce inseamna aceasta comisie de cenzori? Din cine va fi formata si cum vor fi alesi membrii? Ce instrumente va avea la dispozitie sa stopeze deciziile abuzive si sa previna conflictele de interese?

Teodor Darabaneanu: Ca in orice statut de organizatie, cum este si al nostru, comisia de cenzori , cum ii spune si denumirea, trebuie sa cenzureze derapajele (manageriale, financiare, etc), sa le previna, si sa aplice pedepse, atunci cand ele se produc. Singura diferenta pe care vreau sa o fac este sa o avem si in realitate, sa-i dam putere de decizie in organizatie si sa alegem oameni integri si echilibrati acolo! Va fi si un fel de Curte Constitutionala care va analiza deciziile luate de mine sau de Comitetul Director si le va corecta sau interzice daca ele contravin scopului Asociatiei sau codului de etica (conflictul de interese). Va avea puterea sa demita pe cineva din Comitetul Director, daca a concluzionat ca abaterea a fost grava, si sa-i interzica participarea la alegeri pe o anumita perioada.

ComunitateA: Va propuneti parteneriate cu alte organizatii profesionale dar si cu organizatii din domeniul educatiei. Ce parteneriate exista in acest moment si la ce alti parteneri va ganditi?

Teodor Darabaneanu: La aceasta intrebare promit sa revin cu detalii peste o luna, deoarece suntem inca in faza de tranzitie a noului Board. Oricum, obiectivul este sa ne unim fortele toate asociatiile profesionale (IPMA, IIBA) pentru dezvoltarea profesiei, dar si multe institutii de invatamant pentru dezvoltarea disciplinei in Romania.

ComunitateA: Ce va doriti de la aceste parteneriate?

Teodor Darabaneanu: Sa lucram impreuna la obiective si proiecte comune sau de acelasi tip! Stiti cum se zice: unirea face puterea!

ComunitateA: Ultimul obiectiv facea referire la cresterea gradului de maturitate organizationala al PMI Romania. La ce v-ati gandit?

Teodor Darabaneanu: In principiu, crearea unui cadru organizational – procese integrate intr-o logica clara, proceduri simple si precise – si implementarea unei strategii de management si guvernanta adaptata mediului nostru profesional. Trebuie sa ne masuram performantele obtinute cu indicatori. Trebuie sa facem managementul portofoliului de proiect bazati pe o guvernata dinamica. Daca vom reusi sa trecem la nivelul doi de maturitate va fi o performanta excelenta la sfarsitul mandatului!!

ComunitateA: Ati identificat printre punctele slabe ale organizatiei “lipsa actiunii voluntare”. Care credeti ca sunt cauzele si cum va propuneti sa gestionati acest punct slab?

Teodor Darabaneanu: Spuneam mai devreme ca vointa actiunii voluntare se formeaza prin educatie la varste mai mici. Cu cei care nu sunt altruisti prin educatie, vom incerca anumite strategi de recompensare profesionala a muncii lor voluntare. De aceea, prima masura este sa introduc contorizarea timpului voluntar, pana la precizia de minut, ca sa stim si ce recompense le dam! Cu tinerii de pana in 30 de ani, vom incerca sa facem cateva actiuni care sa-i educe in sensul altruismului profesional.

ComunitateA: Cati membrii are chapterul PMI Romania?

Teodor Darabaneanu: Putin sub 300 de membrii. Proiectele de retentie a membrilor vor fi prioritare in portofoliul nostru de proiecte.

ComunitateA: Ce motive ar avea cineva sa devina membru PMI Romania? (Sa mentionam ca taxa anuala de membership este de 30 USD.)

Teodor Darabaneanu: In primul rand, sa invete din experienta altora (mentori, mese rotunde), sa invete din seminarii si cursuri, si sa aiba sentimentul de apartenenta la un grup de profesionisti mai mare, care sa-l ajute, daca e nevoie, sau el / ea sa ajute!!

ComunitateA: De ce sa faca voluntariat un membru PMI Romania?

Teodor Darabaneanu: Daca este macar putin altruist prin educatie, ii oferim posibilitatea sa faca un bine comunitatii si societatii noastre. Daca este putin mai egoist, ii oferim la un schimb echitabil recompense si recunoastere profesionala!

ComunitateA: Este voluntariatul deschis numai membrilor PMI Romania?

Teodor Darabaneanu: Da. Extinderea la non-membrii e o problema pe care incerc sa o rezolv institutional. Promit sa revin in primavara asta cu informatii noi, poate infloreste ceva si in zona asta!!

ComunitateA: Cum vedeti maturitatea profesiei de manager de proiect in Romania prin comparatie cu alte tari dar si cu Romania de acum 10 ani.

Teodor Darabaneanu: Good question!! Pe scurt, suntem in plina crestere. O comparatie cu cresterea copilului, cred ca profesia noastra in Romania este exact la varsta organizatiei noastre, adica la 13 ani!! Puberi timizi, dar cu excese de pacaleli sau razvratire, experimentam, dar cel mai mult ne place sa enervam oamenii maturi!! Profesia s-a dezvoltat bine in companiile muti-nationale prin transfer de know-how si in orasele mari. In rest, modul cum e perceput un manager de proiect intr-o companie autohtona, mai departata de metropole, este exact modul in care raspunde un tata, cand un copil de 13 ani ii cere sa conduca masina: “Pleaca, ma, d-aici!!”

ComunitateA: Ce influente ale actualului context economic vedeti asupra practicilor si abordarilor de management de proiect?

Teodor Darabaneanu: Fiind si ultima intrebare, chiar ai vrut sa ma termini!! Sunt multe influente pozitive si sunt optimist in acest sens. Cred ca, dupa evenimentul #Colectiv, vantul schimbarii in bine prinde viteza si va duce departe praful si gunoiul, ce zacea de prea mult timp in societatea noastra!

Intrebarea va primi mai multe raspunsuri pe 5 februarie la o dezbatere publica cu Ministerul Fondurilor Europene pe tema “ Managementul de proiect si Fondurile Europene” si unde PMI Romania este contributor de specialitate.

Cheia unei Romanii mai bune este absortia totala a fondurilor europene si derularea corecta si profesionala a proiectelor europene!!

ComunitateA: Va multumesc pentru informatiile oferite si sa va doresc success in indeplinirea obiectivelor dvs.

Teodor Darabaneanu: Si eu va multumesc si sper ca acest dialog sa devina o dezbatere permanenta intre comunitatile profesionale, afiliate sau nu, pentru beneficiul comun.

One thought on “Despre PMI Romania si nu numai… cu Presedintele organizatiei, Teodor Darabaneanu

Leave a Reply to Zavoi Ionut Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us