Cum poți fi agil ca Manager în domeniul recuperărilor de creanțe? – Interviu cu Marius Gherghe

Reading Time: 4 minutes

Cu o experiență de 14 ani in domeniul managementului creanțelor, Marius Gherghe a decis să își dezvolte cariera aplicând abordări agile in munca sa, și pentru aceasta s-a pregătit intens și a susținut examenul de certificare PMI-ACP la sfârșitul anului 2020. Marius consideră că punctul forte al metodelor de lucru agile este reprezentat de atenția acordată valorii si adaptabilității.
Preocupat de domeniul de business si de leadership, Marius își găsește rareori timp pentru hobby-urile sale: atletismul si educația financiară.

BRYX: Cum ai ajuns la certificarea PMI-ACP? Cum ai auzit de ea şi ce te-a determinat să o obţii?

Marius: Compania unde lucrez se bazeaza pe metodologia lean și atât lean cât și agile au în comun atenția orientată către nevoia clientului. Am avut oportunitatea să conduc diferite proiecte de tip knowledge work unde am folosit managementul de proiect agil. În timp am ajuns să învăț mai mult pe cont propriu și am descoperit pe net ca PMI are și o certificare de tip agile. Atunci am decis sa oficializez “relația” prin parcurgerea cursului, pregătirea ulterioară și apoi examinarea.

BRYX: Cât ai învăţat? Cât de greu ţi s-a părut examenul?

Marius: Am învățat aproximativ două luni iar examenul a fost provocator atât din punct de vedere al varietății întrebărilor cât și ca durată (deși timpul trece foarte repede în timpul testării). Faptul că am avut ocazia să il dau din confortul locuinței a avut totuși un efect pozitiv asupra modului in care am resimțit examinarea.

BRYX: Ce sfat ai da celor care vor să obţină certificarea PMI-ACP?

Marius: I-as sfătui să nu stea pe gânduri pentru că ii ajută să își structureze in minte noțiunile mai bine și primesc si un boost de încredere in sine ulterior.

BRYX: Despre domeniul in care lucrezi, sunt sigur că naște multe intrebări pe care le primești. Care este cea mai mare provocare pe care ai intâlnit-o în recuperarea de creanțe?

Marius: În prezent provocarea cea mai mare este una impărtășită de mai toate companiile din Romania și anume găsirea oamenilor potriviți pentru angajare. Până acum am avut success chiar și într-o piață unde sunt puțini candidați, încercând să identific nu doar persoanele care sunt pregătite in prezent ci in special pe acei oameni care au potențial de creștere și care vor putea aduce valoare in viitor.

BRYX: Cum decurge o zi de lucru pentru tine?

Marius: Ziua începe și se încheie prin comunicarea viziunii către echipa și încerc să țin departe oamenii de întreruperi pentru a se putea concentra pe prioritățile stabilite. Le facilitez activitatea fie prin îndepartarea elementelor care nu ajută la livrarea rezultatelor fie prin pregătirea resurselor de care au nevoie ca apoi să putem celebra împreună succesul.

BRYX: Unde reusesti sa folosesti modul de gandire agil?, Acel “mindset” adus din viața echipelor de dezvoltare a produselor tehnice dar care pare să fie folosit din ce in ce mai larg, in domenii foarte diverse?

Marius: Business-urile se desfașoară acum într-un mediu volatil, nesigur, cu un nivel în creștere de complexitate și ambiguitate iar mindset-ul agil este cel care te susține in a răspunde provocărilor. Primirea cu deschidere a schimbărilor indiferent de stadiul în care te afli poate fi aplicat in orice domeniu.

BRYX: “Agile Manifesto, documentul care a dat naștere termenului “Agile” a împlinit luna trecută 20 de ani! Dacă ar fi să alegi un principiu favorit din Agile Manifesto, care ar fi acesta? Și de ce?

Marius:  În primul rând aș vrea sa îi urez “La Mulți Ani!” dacă sarbătorește două decenii iar ca principiu favorit, primul care îmi vine în minte este și primul din listă și anume prioritatea cea mai mare este satisfacerea clientului prin livrarea rapidă și continuă a valorii. Consider că te ajută să îți menții focusul pe ceea ce contează, să identifici motivul pentru care faci o activitate să o faci mai devreme în loc de mai târziu și te încurajeaza să te gândești cum o poți îmbunătăți.

BRYX: A-propos de agilitate și de schimbare: cât de des îți propui să schimbi ceva in modul in care lucrezi? Care sunt lecțiile tale învățate legat de adaptarea modului de lucru?

Marius: Citeam recent o carte a lui John Bogle în care spunea cât de important este să ai o mentalitate de tip “press on”, acea perseverență în a progresa/înainta. Atunci când lucrurile nu merg bine avem tendința să încercăm din nou și din nou până când reușim. Ce am învățat eu însă este faptul că trebuie să încercăm ceva nou și în “zilele însorite”. Din fire eu nu sunt perfecționist, și dacă ceva dă rezultate, sunt mulțumit. Una din lecțiile mele este tocmai adaptarea modului de lucru și atunci când avem rezultate, dar totuși pot fi mai bune. Explorarea de alternative este benefică dar trebuie adaptată frecvența și în funcție de amploare sau de riscuri.

BRYX: Ce crezi că îi motivează cel mai bine pe oamenii cu care lucrezi zi de zi?

Marius: Din punct de vedere al motivației eu sunt fan declarat al lui Daniel Pink și cred într-un echilibru între stăpânirea domeniului, autonomie si scop. Dacă oamenii se pricep la ceea ce fac, au o anumită libertate în deciziile pe care le iau în activitatea lor și munca lor contribuie la un scop important, sunt de neoprit. Componenta financiară este importantă însă din experiența mea dacă motivația intrinsecă este rezolvată este urmată și de partea materială.

 BRYX: Un quiz rapid, răspunde te rog doar selectand una dintre variante:

– Scrum sau Kanban?

 -Scrum

 – Profit maximizat sau sustenabilitate?

 – Sustenabilitate

 – Multe riscuri asumate sau risk mitigation agresiv?

 – Ambele

 – Disciplină sau creativitate?

 – Disciplină

 – In investiții preferi piața de capital sau imobiliarele?

 – Piața de capital

 – Îți place Jeff Bezos sau Elon Musk?

 – Jeff Bezos

 – Ai 100 000 Eur. Ce alegi? Un MBA sau un BMW?

 – Păstrez cei 100 000 Eur pentru piața de capital de mai sus ?

 – Zumzetul albinelor sau zumzetul orașului?

 – Zumzetul orașului

 – Ziarul financiar sau Dilema veche?

 – Ziarul financiar

 – China sau Japonia?

 – Japonia

BRYX: Marius, iti mulțumim mult pentru timpul acordat și informațiile oferite și îți dorim mult success în continuare!

2 thoughts on “Cum poți fi agil ca Manager în domeniul recuperărilor de creanțe? – Interviu cu Marius Gherghe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us