Luna aceasta s-au implinit 11 ani de la atacurile asupra World Trade Center. As dori sa va prezint o lectie de succes de management al riscului dar si o poveste care mi s-a parut emotionanta.
Este vorba despre Rick Rescorla despre care voi vorbi in randurile urmatoare. Nascut in 1939 in Marea Britanie, a activat mai intai in armata britanica si apoi in cea americana. A luptat in razboiul din Vietnam unde a fost de mai multe ori medaliat si s-a dovedit un soldat exceptional. Dupa retragere a lucrat la mai multe firme, pentru ca in 1997 sa fie numit director de securitate la firma Morgan Stanley cu sediul in WTC.
Dar deja am ajuns prea departe. In 1988 un Boeing 747, zburand de la Londra la New York, a fost distrus in aer de un exploziv. Investigatiile au condus la concluzia unui atac terorist si un cetatean libian a fost acuzat, judecat si condamnat. Ca urmare a acestui atac, in 1990, Rick Rescorla si un fost coleg de armata au scris autoritatilor din New York insistand asupra faptului ca trebuie luate mai multe masuri de securitate legate de parcarea de la WTC. Mesajul a fost ignorat, masurile fiind considerate prea scumpe. Trei ani mai tarziu, in 1993, avea loc atacul terorist cu bomba din parcarea WTC. 6 oameni au murit si peste 1000 au fost raniti.
Ca angajat al Morgan Stanley, in urma atacului din 1993, Rescorla deja lua in calcul posibilitatea unui atac terorist prin prabusirea unui avion direct in turnuri. Mai intai a recomandat superiorilor ca intreaga firma sa isi mute sediul intr-o alta cladire, cu doar 4 etaje, din alt cartier al New York-ului. Masura nu a fost insa aprobata. De mentionat ca Morgan Stanley ocupa 22 de etaje din WTC fiind cel mai mare chirias al celor 2 turnuri.
Nereusind sa isi convinga superiorii sa paraseasca cladirea si fiind director de securitate, el a insistat ca toti angajatii companiei sa se pregateasca pentru situatii de urgenta. In final a reusit sa isi impuna punctul de vedere asa incat intreaga firma, inclusiv executivii, se antrenau pentru situatii de urgenta la fiecare 3 luni. Exercitiile implicau alarme de incendiu surpriza si evacuari. Rescorla si-a invatat colegii sa paraseasca ordonat birourile, sa coboare scarile cate doi, i-a cronometrat, le-a tinut prezentari legate de evacuare si comportament in caz de urgenta. Evident toate acestea cauzau intreruperi ale activitatilor, lucru care nu era pe placul multor superiori, dar a crezut in asta si a reusit sa se impuna.
Rezultatul: pe 11 septembrie toti angajatii erau pregatiti pentru a face fata unui dezastru. In ciuda anuntului autoritatilor ca toti cei din WTC sa ramana la birouri, Rick Rescorla a inceput evacuarea angajatilor imediat dupa prabusirea primului avion. Totul s-a desfasurat asa cum era planificat. In ciuda panicii, mai ales ca intre timp si cel de-al doilea avion a lovit cladirea, si-a calmat oamenii cantand cantece din armata si a continuat evacuarea. Mai mult, in intreg procesul au fost angrenati si 250 de vizitatori ai birourilor aflati acolo la un training. Intre cantece si instructiuni de evacuare, Rick a avut timp sa isi sune si sotia. Nu vreau sa traduc cuvintele lui:“Stop crying. I have to get these people out safely. If something should happen to me, I want you to know I’ve never been happier. You made my life.”. Cand turnurile s-au prabusit, doar 13 angajati de la Morgan Stanley mai erau inauntru; restul de 2687 fusesera evacuati cu succes. Printre cei 13 ramasi, el si 4 alti ofiteri de securitate. A fost vazut ultima oara la etajul 10, urcand sa vada daca a mai ramas cineva.
Vedem in povestea de mai sus nenumarate exemple bune si rele de management al riscului: ce inseamna sa ai viziune si cat de important este sa identifici riscuri putin probabile dar cu impact mare, ce inseamna sa ignori un risc, cum sa ai un fall back plan (pregatirile de evacuare au fost un fall-back plan la planul initial de raspuns care presupunea mutarea firmei intr-un alt sediu), cum sa pregatesti un plan de contingenta, cum sa tratezi riscurile secundare (cantatul care sa relaxeze oamenii panicati este exact un tratament al riscului secundar de panica care poate incetini evacuarea) sau cum sa profiti de o oportunitate (cei 250 de vizitatori care au fost prinsi “din mers” in procesul de evacuare).
Managementul riscului poate face diferenta dintre succes si esec, dintre faliment si profit, iar, atunci cand vorbim de securitate, de protectia datelor sau alte specializari asemanatoare, el poate face chiar si diferenta dintre viata si moarte. Ca si in cazul de mai sus. Cineva dadea urmatoarea definitie pentru succes: “peace of mind achieved as a result of the self-satisfaction of knowing you did your best.” Rick Rescorla chiar asta a facut. Oare noi facem la fel? Oare ne luam timpul pentru a ne gandi la tot ce poate merge rau macar in proiectele noastre asa incat sa prevenim? Sau ne gandim la ce am putea face mai bine? Sau suntem in stare sa luam atitudine?
Felicitari pentru articol! Un excelent studiu de caz despre managementul riscului.