by 1. Roger Federer. Duminica 11 ianuarie 2014, Brisbane. A 1000-a victorie a elvetianului pe parcursul a 17 ani. Doar el stie ce a simtit in zecile de mii de ore de pregatire si game de game in meciurile oficiale pe parcursul celor 17 ani. Rene Stauffer, autorul biografiei lui Roger Federer “Quest for Perfection” spunea despre Federer:“Sa joace perfect: asta era forta care il mana in viata. Nu dorea neaparat sa isi invinga adversarii si sa castige trofee – chiar daca, dupa cum a si recunoscut, de altfel, ii placea ideea ca ar putea deveni bogat si celebru. Instinctiv, pentru el calea era scopul, iar calea era reprezentata de incercarea de a lovi si trimite mingile perfect cu racheta sa. Parea ca este posedat de ideea aceasta, ceea ce explica de ce se enerva atat de tare chiar si dupa schimburile de mingi castigate. Obsesia lui nu era dominarea adversarului, ci a mingii, pe care o iubea si o ura totodata.”
Nu a visat sa ajunga la 1000 de victorii. El era in cautarea perfectiunii.
2. Aarol W. “Bud” Irish. Mai putin cunoscut. Povestea lui a ajuns publica intr-o carte dupa ce fiica lui a gasit la scurt timp dupa moartea sa in podul casei intr-un geamantan vechi o mie de scrisori pe care Aarol le-a scris acasa parintilor si iubitei in perioada noiembrie 1942 – decembrie 1945, in timp ce era soldat in al doilea razboi mondial. O mie! Nu cincizeci, nu o suta. O mie! Ca o batalie intre cuvintele scrise si cartusele trase, ca un concurs intre normal si anormal. Intr-una din scrisorile lui catre parinti din 4 februarie 1945 scria: “Doar cerul stie ca noi, soldatii, nu vrem nimic mai mult pe acest pamant decat sa supravietuim si sa ne intoarcem la cei dragi. Nu vrem nimic in plus cand ajungem acasa ci doar sa gasim totul asa cum am lasat si sa uitam tot ce s-a intamplat aici”.
Nu a visat sa scrie 1000 de scrisori. Vroia doar sa ajunga acasa intreg si sa duca o viata normala.
3. Andrei, 35 de ani. Un anonim. Portfolio Manager intr-o multinationala cu 600 de angajati, IT. Miercuri, 31 decembrie 2014, ora 15:25. 44°33’38.2″N 27°22’20.3″E , -9 grade Celsius, la stadion:
…Sunt epuizat dar fericit. Am invatat ceva despre mine. Cu cei 14 kilometri alergati azi, am trecut de 1000 de km alergati intr-un an de zile. Azi insa conditiile nu au fost tocmai propice: gheata si zapada pe toata pista. O portiune de 50-100 de metri troienita cu zapada de 20-40 cm parcursa de 35 de ori. In zapada mare sprintam sa trec mai repede, cautand-mi urmele ca sa nu sap urme noi si sa conserv din energie. De 35 de ori am simtit ca nu mai pot si ca vreau sa ma opresc. Dar nu m-am oprit. Pe portiunile cu soare, cam 150 de m din cei 400 ai unei ture, o lasam mai moale, in parte ca nu mai puteam dupa sprintul din nameti, in parte sa ma bucur de lumina si de acele cateva grade in plus. Insa nu puteam sa ma relaxez. Alergatul pe gheata denivelata este special. Nu iti poti relaxa nici un muschi. Nu te plictisesti. Pregatit secunda de secunda sa aluneci, esti ca un arc gata de reactie. Ultimele 7-8 ture abia m-am tarat, insa simteam libertatea prin toti porii. Si nu m-am oprit.
Pentru majoritatea celorlalti nu inseamna nimic. Unii alearga 250-300 km pe luna. Daca m-ar intreba cineva ce inseamna pentru mine si de ce am facut asta mi-ar fi destul de greu sa ii raspund cu o argumentatie logica si solida. Catalizatorul este ca un cristal cu multe fatete in care unii vad inconstienta, altii vad determinarea, unii vad prostia, altii vad placerea, unii vad frustrarile, altii vad pasiunea, unii spun ironic:”Fuge de el insusi!”, altii se intreaba admirativ: “Dar cum a putut!?” Unii spun: “Nu este normal”, altii vor si ei reteta pentru aceasta “anormalitate”.
Pentru mine insa adevarata victorie este ca am invatat ceva real despre mine: ca pot. Ca desi uneori nu am chef de nimic pentru ca e joi, cheful vine facand. Ca alteori desi sunt bolnav nu trebuie sa zac. Ca daca nu am timp nu este decat vina mea. Ca daca ma simt batran sau obosit, totul nu este decat in capul meu. Ca daca simt ca nu mai pot, tot mai am un strop de energie. Ca daca cred ca nu e timpul potrivit sa fac ce imi place, ori ca este prea devreme, ori ca poate prea tarziu, ca nu sunt suficient pregatit sau ca nu sunt foarte sigur, sa o fac totusi!
Nu a visat sa ajunga la 1000 de km alergati intr-un an. Doar ii place sa alerge. Pur si simplu. Il face sa se simta liber.
Alte povesti cu Andrei:
Episodul 1: Doctorul de dorinte
Episodul 2: Greierii noaptea
Episodul 3: Despre Leadership numai de bine
