by 
Zilele acestea, mai exact pe 14 octombrie, s-au implinit 210 ani de la cel mai mare seism din Romania atestat documentar. Supranumit la vremea lui si “Cutremurul cel Mare”, se presupune ca a avut o magnitudine de 7.7-7.9 grade Richter. Cu toate acestea, amintirea lui nu s-a pastrat decat in registrele seismologilor. De-a lungul timpului, fiecare generatie a avut ocazia sa simta unul sau mai multe cutremure mari avand epicentrul in Vrancea.
Poate ca unii dintre noi isi amintesc de cutremurul din 1977, de 7.2 grade Richter, cu aproape 1600 victime si foarte multe pagube materiale. Eram destul de mic atunci dar mi-au ramas in memorie zguduitura care nu se mai termina, dupa care, a doua zi, cladiri daramate (partial sau total) si o atmosfera foarte de sumbra. Trecand peste latura afectiva a problemei si privind din perspectiva unui project manager, consider ca sunt multe de invatat in urma evenimentului din 1977. Voi incerca in acest articol sa scot in evidenta o parte din aceste lectii.
In primul rand, haideti sa vedem cum gandeau oamenii in 1977. O parte dintre ei trecusera prin experienta din 1940 dar credeau ca e mai bine sa nu vorbesti despre asa ceva ca sa nu se intample. O alta parte, nu prea stiau ce sunt acelea cutremure mari si deci nu aveau cum sa fie pregatiti pentru ele. Evident ca a existat si o parte a populatiei care stia aproximativ la ce sa se astepte. Un lucru este cert – bazandu-ne pe statistica ultimelor doua secole, cutremurele foarte mari din Vrancea vin cu o periodicitate care se spune ca ar putea fi in medie de 35-40 de ani dar care depinde de mai multi factori. In concluzie, cutremurul este un risc care trebuie sa se gaseasca in orice Plan de Management al Riscurilor din orice proiect.
Cutremurul din 1940 a determinat legiuitorii sa adopte norme de proiectare antiseismica. Cu toate acestea, dupa un timp, aceste norme au inceput sa nu mai fie respectate. In consecinta, o mare parte a cladirilor avariate partial sau total in Bucuresti in 1977, au fost cele care au avut probleme si in 1940 si au fost “consolidate” sau au suferit modificari ignorandu-se normele antiseismice. De exemplu, blocul “Belvedere” (colaps total) de pe strada Brezoianu fusese proiectat pentru 10 etaje dar a ajuns sa fie construit de 13 (fara aprobare), folosind un beton mai slab decat cel cerut de normele vremii si avand o structura de rezistenta vulnerabila.
Totusi, pe langa cladirile “vechi” au mai colapsat si cladiri facute dupa norme antiseismice moderne pentru timpul respectiv. In urma unor investigatii oficiale s-a constatat ca intr-unul din cazuri (blocul din Lizeanu), o scara a unui bloc a cazut din cauza faptului ca s-au facut schimbari neautorizate in structura de rezistenta a parterului. In alt caz (Militari), nerespectarea procesului si a calitatii materialelor folosite a dus la colapsul unui intreg tronson de bloc.
Extrapoland, acestea ar putea fi considerate exemple dure ale consecintelor nerespectarii standardelor si cerintelor proiectului, precum si a lipsei unei abordari pe baza de proiect. De asemenea, evitarea respectarii unor procese normale de change management au dus in final la pierderea multor vieti omenesti.
Nu ne garanteaza nimeni ca urmarea tuturor proceselor de project management ne duce la succes dar nerespectarea lor garanteaza un insucces rasunator, cu consecinte tragice uneori.
Revenind la cutremurul din 1977, pe langa pierderile de vieti omenesti, au fost foarte multi raniti sau sinistrati. De asemenea, datorita lipsei de informare si a panicii generale, s-a creat o stare temporara de haos. Multi oameni erau atat de speriati, ca o perioada (scurta, ce-i drept) au evitat sa mai intre in anumite cladiri, incluzand cladirile in care munceau (e adevarat pentru unii a fost si un pretext). Toate acestea, la care se adauga si pierderile materiale, pot afecta semnificativ desfasurarea unui proiect sau a unei activitati de productie.
Un alt exemplu de unde am putea invata este cel al efectelor asupra canalelor de comunicatie. Dupa cutremurul din 1977, acestea au functionat mai mult decat deficitar. Acelasi lucru s-a intamplat si dupa cele din 1986 si 1990 si deci, trebuie sa ne asteptam ca acelasi lucru sa se intample si in cazul cutremurelor viitoare.
Si exemplele ar putea continua dar conluzia este ca trebuie sa fim pregatiti si sa nu ignoram lectiile istoriei, ceea ce in project management ar fi acele “lessons learned”. Daca un lucru s-a intamplat o data, este foarte posibil ca el sa se repete. Si ce sens are sa facem aceleasi greseli ca inaintasii nostri? De ce sa reinventam roata?
Practic, ce putem face? In planul nostru management al riscurilor, partea de “mitigation” ar trebui sa cuprinda si gasirea (daca este posibil) unor cladiri cat mai sigure pentru echipa/echipele de proiect. Probabil ca daca in locul ciobanului Bucur ar fi fost un manager de proiect, Bucurestiul ar fi fost acum in alt loc 🙂
• Este recomandat sa ne pregatim din timp un back-up pentru resursele importante, atat cele umane, cat si cele materiale. In acest fel s-ar evita multe din problemele aparute datorita indisponibilitatii temporare a acestora.
• Legat de echipa de proiect, este foarte bine ca oamenii nostri (si toti oamenii, in general) sa fie instruiti si antrenati pentru a sti cum sa reactioneze in cazul unui cutremur. Simularile periodice, desi par costisitoare, salveaza multe vieti.
• Pentru cazul in care proiectul nostru este foarte afectat, este bine sa avem un Business Continuity Plan (BCP) agreat de catre clientul nostru.
• Printre actiunile acestui plan ar trebui sa fie inclusa mutarea intr-o noua cladire, in cazul in care cladirea actuala este indisponibila. Trebuie ca intelegerea cu proprietarul cladirii respective sa fie facuta din timp, inca de la inceputul proiectului.
• Nu trebuie uitate sistemele de comunicatie de rezerva pentru ca, asa cum am spus mai sus, comunicatiile pot functiona defectuos. Si tot legat de comunicare, clientul trebuie sa fie informat cat mai repede de materializarea riscului si de activarea Business Continuity Plan. Va sti cum sa reactioneze si la ce sa se astepte. Si poate, cine stie… chiar ne ajuta.
• De asemenea, este bine sa fim pregatiti pentru eventuale intreruperi de energie electrica sau penurii de combustibil. UPS-urile si/sau generatoarele de curent, precum si rezervele de combustibil sunt foarte utile in astfel de situatii.
• Un aspect foarte important este cel al protectiei informatiilor la accesul neautorizat, precum si al rezultatului muncii proiectului. Un back-up in alta locatie securizata este foarte indicat in aceasta situatie.
Sunt multe alte actiuni care pot fi incluse in acest plan iar ele tin foarte mult de specificul fiecarui proiect in parte, de experienta si flerul managerului de proiect.
Important este sa fim pregatiti. Cutremurul din 1977 dar si cele care au urmat, precum si cutremurele din alte parti ale lumii, ar trebui sa ne invete multe. Important este sa nu uitam si sa aplicam ceea ce am invatat. Si mai presus de toate, sa nu uitam ca Vrancea este o zona activa seismic si trebuie sa fim pregatiti in permanenta.
Realizarea proiectelor de constructii presupune identificarea si asumarea de riscuri multiple , legate de specificul acestui domeniu de activitate.
Desfasurarea procesului de productie sub actiunea directa a elementelor naturii , mobilitatea procesului de productie , durata mare de executie , numarul mare de activitati ce trebuiesc conduse, coordonate si realizate, complexitatea procesului de productie, a relatiilor contractuale dintre numeroasele parti implicate (uneori cu interese divergente) pot duce permanent la aparitia iminenta a unor factori de risc.
Anumite tipuri de riscuri pot fi intilnite intr-o infinitate de forme si intensitati. In cazul Riscurilor Catastrofale, asa cum sunt actiunile seismice, sunt pericole majore asupra performantei proiectului, costului si programarii luate chiar si individual. Probabilitatea acestora este foarte scazuta dar impactul este foarte puternic.
In prezentarea de mai sus, avem de-a face cu unul dintre PARADOXURILE RISCULUI : in proiectele care au esuat, aproape intotdeauna oamenii arata ca motivele esuarii au fost cunoscute dinainte dar nu s-a luat nici o masura de prevenire, pentru ca NU EXISTA UN PLAN CLAR , cu roluri, responsabilitati … etc.
Sigur ca, in activitatea de constructii aceste Planuri trebuiesc axate mai mult pe PREVENIRE decit pe REZOLVARE DUPA …
In domeniul constructiilor, alinierea modului de abordare a proiectelor pentru constructii noi la codurile internationale, a condus la aparitia CODULUI DE PROIECTARE SEISMICA P100-1/2011, care este primul cod de proiectare romanesc, care poate fi considerat ca apartinind noii generatii de proiectare seismica, bazate pe stabilirea explicita a performantei seismice asteptate. Deoarece experienta cutremurelor anterioare au evidentiat ineficienta vechilor coduri de proiectare care considerau raspunsul seismic al structurilor pentru o singura stare limita, a fost lansat acest cod nou care pune bazele proiectarii seismice moderne.
Daca discutam despre cladirile deja executate, functie de anul in care au fost proiectate si executate, de numarul de cutremure pe care l-a suportat fiecare cladire … problema se complica putin, deoarece rezolvarea necesita expertizarea fiecarei cladiri in parte si stabilirea unui plan de masuri … cu costuri deloc de neglijat.
Faptul ca un cutremur major ( cu intensitate peste 7 pe scara Richter) este asteptat “cit de curind” o spun si specialistii de la Magurele. Da, au cam trecut cei 35 de ani de la cutremurul din 1977 (care a avut loc la 37 de ani dupa cel din 1940) … deci cred ca suntem aproape de un nou cutremur cu magnitudine peste 7.
Ce ar trebui sa invatam de la dezastrele produse de cutremurele din ultimii 5-7 ani in lume este legat nu doar de faptul ca exista constructii vechi si constructii mai noi, dar si faptul ca viata a evoluat foarte mult, oamenii sunt mult mai mobili (deoarece au la dispozitie mijloace de deplasare) … dar DACA infrastructura (drumurile si soselele) devin impracticabile, problema se poate agrava. Deasemeni, dependenta de comunicatiile mobile , care pot sa fie afectate de un seism, pot crea deasemeni probleme.
Sa speram totusi ca cei de la ISU (Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta) au facut deja planuri viabile, deoarece fondurile pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat s-au limitat la marcarea cu BULINA ROSIE a acestor cladiri.
Multumesc, Marius, pentru completarile referitoare la siguranta constructiilor.
Cat despre planurile ISU de reactie la cutremure majore, cred ca ele exista. Totusi, pentru ca un plan de “disaster recovery” sa fie viabil, el trebuie testat periodic – trebuie facute simulari. Altfel, ramane doar ceva pe hartie.
O poveste foarte frumoasa si plina de invataminte din care foarte putini invata si pe care si mai putini o pot aplica.
Din pacate istoria ne invata ca daca nu moare lumea, nu se misca nimic intr-un mod semnificativ, iar “the mighty dollar”, “wishful thinking”, teama de schimbare, siguranta oferita de procese privite ca randuire divina, memoria scurta sau pur si simplu ipocrizia au orbit managerii, au alienat procesele, au corup cultura si deoarece “Culture Eats Strategy For Breakfast” majoritatea strategiilor destinate sa schimbe cultura sunt sortite pierii.
Una dintre primele mele experiente ca tanar iesit de pe bancila facultatii a fost sa instalez o centrala telefonica de 300 de utilizatori pentru o fabrica aflata in mijlocul campului. O hala cu 3 etaje scuipata efectiv in mijlocul campului, la 3km de orice alta structura mai inalta de 2m. Intamplarea a facut ca standarul firmei sa necesite telefonie pe cupru pentru siguranta informatiei. Atunci cand a ajuns taskul la mine, am propus sa achizitionam eclatoare (descarcatoare cu plasma) ca sa ne protejam de traznete si alte suprasarcini. Eclatoarele niste piese cat bobul de fasole, care costa in jur de 10USD setul si prin care se descarca traznetul ca sa nu arda echipamentul. Raspunsul a fost nu, deoarece sunt prea scumpe. In viziunea managerului nu a meritat sa protejam la taznet un echipament pentru care oferim hardware de backup la nivel de placa ca parte a contractului de garantie si metenanta pentru urmatorii 3 ani .
Dupa nici doua luni, sunt sunat de IT Manager deoarece nu le mai merge legatura cu exteriorul. Fusese furtuna in noaptea precedenta. Surpriza? Furtuna a fost cu fulgere si taznete!
Solutia: Doi oameni, la ora 10 am plecat catre Oradea cu o placa de schimb si o regleta de eclatoare. Sofat 12 ore, schimbat placa 5 minute, montat eclatoare 3secunde, facut poze cu gaura din placa si multumit Domnului ca nu s-a ars fundul de sertar deoarece acela vine numai la comanda in 30 de zile, drum pana la hotel 1 ora, somn 8-9 ore si drum inapoi 12 ore.
Cost total materiale: 2010USD.
Stiti cat a tinut lectia? Fix urmatorii doi clienti. La al treilea nu s-a mai considerat util sa se investeasca in eclatoare. Justificarea a fost ca nu se poate pune adaos mare la eclatoare, nu era marginea suficient de mare. Noroc ca IT managerii au constiinta sa isi protejeze investitia si au ascultat sfaturile inginerilor si isi monteaza protectii.