“Analiza Valorii” – scurt istoric

Reading Time: 2 minutes

Lawrence Miles - parintele Value Analysis
Lawrence Miles – parintele Value Analysis

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, criza economica si lipsa materiilor prime erau la ordinea zilei.  Atunci s-a pus in masa problema gasirii unor inlocuitori pentru materiile prime care se foloseau pana atunci si care erau atat de greu de gasit in perioada razboiului. Aceasta abordare destul de raspandita in acea perioada si in general in perioadele de criza, a fost adoptata si de General Electric, directorul departamentului de aprovizionare GE, Harry Erlicher, avand ca sarcina in acea vreme sa gaseasca si sa asigure aprovizionarea cu materiale inlocuitoare astfel incat produsele furnizate sa isi pastreze calitatea si functionalitatile.

Dupa terminarea razboiului cand s-a pus problema revenirii la materialele initiale s-a constantat ca din punctul de vedere al calitatii si al functionalitatii nu exista diferente in minus la noile produse iar din punctul de vedere al costurilor – sunt chiar mai ieftine, desi folosirea acestor materiale inlocuitoare a dus si la o reproiectare si la folosirea unor fluxuri tehnologice modificate.

Si atunci, ceea ce s-a vrut a fi doar o solutie temporara si de avarie, a devenit o solutie abordata pe termen lung. Erlicher a realizat ca aceasta intamplare poate fi transformata intr-o abordare sistematica care sa asigure o optimizarea  a costurilor in zona de achizitii si l-a numit pe Lawrence Miles, care era la acea vreme unul din sefii unei sectii de aprovizionare din GE, sa investigheze acest subiect cu toate implicatiile sale. La 2 ani distanta, Miles, considerat acum parintele acestei metode, a reusit sa formalizeze din punct de vedere tehnico-economic o abordare care sa duca la optimizarea costurilor in ceea ce priveste achizitiile, aceasta abordare fiind cunoscuta la acea vreme sub denumirea de “cautarea  valorii”.  GE a considerat insa ca aceasta abordare poate fi folosita nu numai in decizii de achizitii ci si ca o tehnica de management si de optimizare a  costurilor de productie. Erlicher a denumit acest concept – Analiza Valorii – si l-a preluat si l-a promovat dupa ce a fost numit secretar al armatei americane atat pentru produsele noi cat si pentru modernizarea produselor existente. Cunoscuta in literatura si ca Ingineria Valorii sau ca Metodologia Valorii, Analiza Valorii reprezinta asadar o abordare structurata si sistematica de optimizare a costurilor pastrand aceleasi functionalitati si calitate a functionalitatilor ce urmeaza a fi livrate.

In PMBoK Guide aceasta analiza apare referita sub ambii termeni: analiza valorii si ingineria valorii ca forme de analiza a produsului la procesul “Define Scope”. De ce apar ambii termeni? Exista vreo diferenta? Aparent nu si din punct de vedere metodologic chiar se refera la acelasi lucru. Exista insa anumite preferinte, sa spunem, in folosirea celor doi termeni, care pot fi sintetizate pe scurt astfel:

Analiza Valorii (Value Analysis) – e un termen folosit indeosebi atunci cand se aplica metoda de analiza la un produs existent.

Ingineria Valorii (Value Engineering) – e un termen folosit mai mult atunci cand se aplica metoda in faza de conceptie a unui produs nou.

Narciss Popescu

Narciss Popescu

Managing Director - PM Access

View all posts by Narciss Popescu →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Contact Us