Forum Replies Created
-
AuthorPosts
-
madalindinu
MemberSalutare tuturor,
Eu o sa incep cu sfarsitul ?
Ziua de examen
M-am programat intr-o zi de duminica, ca sa nu am nici o grija de a ajunge undeva sau de a trebui sa lipsesc de la serviciu.
Lucrurile sunt foarte stricte la cei de la Prometric, nu ai voie cu metale si este cautat destul de strict pentru a se asigura ca examenul ramane cat se poate de secret.
In sala de examen ai niste casti care izoleaza fonic, insa , fiind duminica, era oricum liniste in oras si in imprejurimi, deci nu a fost nevoie sa le folosesc. Iti dau ei ciorna si creion , daca ai nevoie sa schitezi ceva. De calculator nu am avut nevoie ….
Am intrat in sala de examen, iar dupa un chestionar de 15 minute (in afara examenului) au inceput cele 3 ore de test. Primele 10 intrebari au fost foarte lungi si alambicate si, desi am stat destul de mult pe ele (cred ca aproape 20 de minute), am bifat mai mult de jumatate din ele ca “REVIEW”, ca sa le reiau mai tarziu. Pe masura ce inaintam in test au inceput sa apara si intrebari mai scurte si mai usoare si la unele am raspuns foarte foarte repede intrucat erau clare, asa ca am inceput sa recuperez timpul pierdut la inceput si am inceput sa imi recapat increderea.
Am terminat de parcurs cele 120 de intrebari dupa 2.5 ore, insa imi ramasesera 25 de intrebari pe care le bifasem pentru review (la 20 din ele bifasem ceva, insa nu eram sigur, in timp ce la 5 dintre ele nu aveam nici o idee ce ar putea fi intrucat pareau toate adevarate sau toate false ? )
Am raspuns asadar si la cele 25 de intrebari lasate spre review, a urmat apoi un alt survey de 10 minute.
Eram destul de stresat, nu stiam cate raspunsuri au fost corecte, insa, dupa acest survey au fost afisate rezultatele: am luat Above Target per total si Above Target la fiecare din cele 7 domenii.
Intrebarile de examen
Cum au mai spus si cei dinaintea mea, intrebarile nu au semanat foarte mult cu cele din carte sau de la curs, cred ca intre 50 si 75% din intrebari au fost situationale, legate de situatii care se pot intampla in viata de zi cu zi a unei echipe Agile: fie cand vine un membru nou in echipa, fie cand proiectul este in intarziere, fie cand echipa Agile depinde de un Vendor, fie cand un scrum master nou se alatura unei echipe Agile deja formata, fie cand un stakeholder nu poate ajunge la discutia de Project Vision. Cu toate astea, intelegerea notiunilor din carte si intelegerea raspunsurilor corecte la intrebarile din carte ajuta sa se sedimenteze niste actiuni/practici pe care echipele Agile le fac.
Cel mai important capitol din toata cartea este primul capitol, si ce m-a ajutat foarte mult cand am raspuns la intrebari au fost principiile Agile dupa care m-am ghidat.
Pregatirea pentru examen
Eu am facaut cursul cu Mihai in Martie 2017. Eram setat sa dau examenul foarte repede dupa curs, Mihai imi pregatise planul adaptat pentru mine pentru a se intampla asta in vara. Am revazut cursul si am facut o prima parcurgere a cartii lui Mike Griffiths. Doar ca niste probleme personale m-au facut sa pun pauza cam 6 luni la pregatire. Mihai m-a incurajat sa reincep pregatirea, si am facut asta in Decembrie 2017, in vacanta de Craciun, mai ales pe fondul modificarilor de examen anuntate de PMI.
Am dat intrebarile din carte asadar in Decembrie, chiar daca o citisem cu luni bune in urma. Scorul general a fost undeva pe la 70%, iar la unele capitole eram chiar la 50% – capitolele 3 (Stakeholder Engagement) si 6 (Problem Detection and Resolution) erau calcaiul lui Ahile pentru mine.
Mihai m-a sfatuit sa recitesc inca o data cartea, si sa dau din nou intrebarile de la curs si din carte. Am urmat acest plan timp de 2-3 saptamani, incercand in fiecare zi sa imi aloc 2 ore si in zilele de weekend vreo 4 ore. Am dat intrebarile din nou, eram la 85% overall, cele 2 capitole/domenii mentionate mai sus erau in continuare cele mai slabe. Am recitit notiunile unde gresisem la intrebari , am dat si cele 2 “exam preps” de pe siteul pmaccess (care, ca si structura, sunt cele mai apropiate de intrebarile se examen), unde am obtinut 85% si am hotarat cu Mihai sa ma programez la examen in cateva zile.
Pana la examen am recitit termeni si notiuni care erau mai neclare, apoi in ultima saptamana am recitit cu mult mai mult atentie cele 2 capitole unde stateam prost – lucrurile incepeau sa se lege mult mai bine. Se pare ca strategia a funcionat. In cateva zile se pare ca PMI imi trimite si intrebarile la care am gresit si sunt curios care au fost domeniile unde am rapsuns mai prost.
-
AuthorPosts
